Spasticitate
Definiția spasticității

Definiția spasticității

Pentru a accesa informațiile destinate profesioniștilor din domeniul sănătății, va rugăm să completați datele dvs. personale în formularul de mai jos

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.

Spasticitatea este una dintre caracteristicile clinice/comportamentele motorii ce pot fi cauzate de o leziune la nivelul creierului sau măduvei spinării care controlează mișcările voluntare. 

Aceste caracteristici sunt cunoscute în mod colectiv ca sindromul piramidal. Spasticitatea este asociată cu o creștere patologică a tonusului muscular. Acest lucru creează rigiditate și rezistență la mișcările pasive. 

Această modificare a tonusului muscular poate crește dizabilitatea asociată bolii aflate la originea spasticității.


Tonusul muscular și reflexul miotatic

Tonusul muscular este o stare de tensiune care se menține în mod continuu, la un nivel minim chiar și în repaus, și care determină o creștere a rezistenței la întinderile pasive. Acesta ajută la menținerea unei poziții corecte a corpului și scade în timpul somnului.

Reflexul miotatic este o contracție musculară declanșată de întinderea mușchiului. Acest reflex, extrem de rapid prin definiție, permite mușchiului să se adapteze la orice tip de tonus și modificare muscular(ă) pentru a evita întinderea excesivă a acestuia.

În cazul spasticității, tonusul muscular este crescut în mod anormal (hipertonie) și reflexele, cum ar fi reflexele osteotendinoase, pot persista prea mult timp și pot fi prea puternice (reflexe hiperactive). Aceste fenomene provoacă o rezistență crescută la mișcările pasive (de exemplu, dacă o altă persoană încearcă să miște extremitățile persoanei afectate), care:

  • se intensifică odată cu creșterea vitezei mișcării de întindere și variază în funcție de sensul de mișcare a articulației și/sau
  • crește peste un prag de viteză sau unghi al articulației specific fiecărui pacient în parte

Spasticitatea este cu atât mai severă cu cât viteza și unghiul menționate mai sus sunt mai mici atunci când aceasta este declanșată.


Câte persoane suferă de spasticitate?

Per total, se estimează că spasticitatea afectează aproximativ 500.000 de persoane în S.U.A. și peste 12 milioane de persoane la nivel global.

38% dintre supraviețuitorii unui Accident Vascular Cerebral prezintă spasticitate în decurs de un an

Aproximativ 84% dintre pacienții cu Scleroză Multiplă dezvoltă o formă de spasticitate

S-a raportat o incidență a spasticității la 62% dintre pacienții cu leziuni ale măduvei spinării