De obicei, persoanele cu spasticitate sunt îndrumate spre mai multe unități de asistență medicală, cu obiective de tratament foarte diferite. În unitățile de tratament al accidentelor vasculare cerebrale sau de terapie intensivă și în alte secții de spital, principalul obiectiv este salvarea vieții pacientului. După această fază acută, se pune accent pe reabilitarea și îngrijirea generală a pacientului.
Spasticitatea post-AVC este de obicei diagnosticată și tratată în centrele de reabilitare, unde numeroși experți (precum specialiști în reabilitare, ergoterapeuți, fizioterapeuți, logopezi, psihologi, asistenți sociali și asistenți medicali) colaborează pentru vă oferi diverse opțiuni de tratament.
DIAGNOSTIC
Evaluarea clinică pentru diagnosticul de spasticitate include:
- Antecedentele clinice
- Examinarea fizică
- Evaluarea reflexelor miotatice (de exemplu, reflexele osteotendinoase, contracțiile musculare involuntare provocate de întinderea mușchiului în urma unei lovituri ușoare pe tendonul care leagă mușchiul de os)
- Evaluarea mișcărilor pasive și active
- Controlul funcțiilor, de exemplu, îngrijire, mâncat, dormit, îmbrăcat, așezare, ridicare în picioare sau mers
Suspiciunea de spasticitate se bazează pe antecedentele unei afecțiuni neurologice și pe o postură anormală specifică. Această suspiciune este confirmată apoi dacă prezentați o rezistență ridicată la mișcările pasive, care crește odată cu viteza și poziționarea tipică a membrelor din cauza unui tonus muscular crescut.
Diagnosticul nu este complicat pentru specialiști în reabilitare. Însă, din păcate, numeroși alți specialiști nu sunt instruiți și nu recunosc simptomele sau, atunci când le recunosc, nu văd potențialele beneficii ale unui tratament adaptat.
În procesul de diagnosticare se pune accentul pe trei aspecte:
- Dificultățile motorii generale
- Capacitatea de a controla mușchii
- Modul în care rigiditatea musculară sau orice contracturi amplifică problemele funcționale
Tiparul clinic este deosebit de important, deoarece ajută la identificarea mușchilor afectați de spasticitate și, prin urmare, la stabilirea unui tratament adecvat.
Cele mai frecvente instrumente de diagnosticare sunt:
- Blocajele nervoase: anestezierea locală tranzitorie a nervului pentru a evalua implicarea mușchilor într-un anumit tipar spastic
- Electromiografia: pentru a evalua activitatea mușchilor în timp ce efectuați o mișcare sau o sarcină prin intermediul unor electrozi externi
